PREZENŢA ŞI ACTIVITATEA
FRAŢILOR ŞCOLILOR CREŞTINE ÎN ROMÂNIA

1. Prima etapă: 1861-1871
2. Etapa a doua: 1898-1948
3. Etapa a treia: 1948-1989
4. Etapa a patra: după 1989
5. Situaţia actuală

1. Prima etapă: 1861-1871

Fraţii Şcolilor Creştine au venit, pentru întâia dată, în România în anul 1861, la chemarea Episcopului Angelo Parsi, pentru a conduce şcoala primară de băieţi, Sf. Andrei, din Bucureşti.

După zece ani, în 1871, sunt rechemaţi de superiori la Viena, lăsând în urma lor un mormânt, în care fostul director al şcolii şi comunităţii, Fr. Wenceslau Maria, îi aştepta să revină.   (ÎNAPOI)

2. Etapa a doua: 1898-1948

Vor reveni după 27 de ani, în august 1898, la chemarea Episcopului de Bucureşti, Mons. Xaveriu Hornstein. Vin 12 Fraţi. Li se încredinţează, din nou, conducerea şcolii primare catolice de băieţi, din strada Călăraşi şi a unei alte şcoli, mai mici, în strada Ştirbei Vodă. Funcţionarea şcolilor a fost aprobată de Ministerul Educaţiei Naţionale cu autorizaţia nr. 49.859/1898.

În anul şcolar 1899-1900, pe lângă şcoala primară din str. Călăraşilor, nr. 12 va funcţiona şi o clasă preşcolară (grădiniţă) pentru copiii sub şapte ani, pentru însuşirea noţiunilor elementare de limba germană. Tot în acel an, Fraţii deschid şi clasa I-a de liceu, care va continua să se dezvolte în următorii trei ani şi va fi aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Localul şcolii din strada Ştirbei Vodă nr. 122, devenind neîncăpător, în luna septembrie 1900, se închiriază un local potrivit, în strada Popa Tatu, nr. 3.

În 1902 Directorul şcolii din str. Călăraşilor nr.12, Fratele Egesius, se îmbolnăveşte grav. Ultimele lui cuvinte au fost: "Îmi jertfesc viaţa pentru prosperitatea şcolilor arhiepiscopale şi fericirea tineretului român".

În 1906 şcoala din strada Popa Tatu, nr. 3, se mută în clădirea Seminarului Catolic, din curtea Catedralei Sf. Iosif, luând numele de "Şcoala Sf. Iosif".

De la această dată în Bucureşti sunt două şcoli ale Arhiepiscopiei: Sf. Andrei şi Sf. Iosif.

În 1913 Arhiepiscopul Raymund Netzhammer clădeşte internatul din str. Călăraşi, nr.12, cunoscut sub numele de Convictul Sf. Andrei, putând găzdui 100 de elevi interni.

În timpul primului Război Mondial, Fraţii de origine germană, sunt deportaţi şi internaţi, timp de 17 luni, în Moldova. În ianuarie 1918 se întorc şi-şi reiau activitatea în cele două şcoli.

De la 1 septembrie 1926 acestor două şcoli primare li se recunoaşte din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, "dreptul de publicitate", prin care sunt recunoscute, de către toate instituţiile din ţară, examenele şi certificatele şcolare. De acelaşi "drept de publicitate" se vor bucura şi şcolile secundare Sf. Andrei şi Sf. Iosif, începând cu anul şcolar 1927-28.

După 1928 în ambele şcoli numărul elevilor creşte foarte mult, aşa încât a fost nevoie să se construiască noi săli de clasă. Atât cursul primar, cât şi cursul inferior liceal funcţionau cu clase paralele, suprapopulate, având uneori câte 50-65 elevi într-o clasă.

Începând cu anul şcolar 1931-32 locul învăţătorilor laici a fost ocupat de Fraţii români, autohtoni, pregătiţi în şcolile confesionale recunoscute de Stat, iar din 1940 Fraţii predau şi în cele două licee, având pregătirea universitară corespunzătoare, primită în Facultăţile din Bucureşti.

În afară de Bucureşti Fraţii deschid în 1904 o şcoală primară la Craiova, urmată de un gimnaziu, al cărui activitate încetează la izbucnirea primului Război Mondial. Şcoala primară funcţionează până în 1944, când Fraţii sunt rechemaţi la Bucureşti, unde era mare nevoie de ei.

La Brăila, Fraţii preiau în 1913 şcoala primară catolică de băieţi. A funcţionat numai până la izbucnirea Războiului de Întregire, 1916.

La Satu Mare, Fraţii deschid, în 1922, o şcoala primară în limba maghiară. La început, şcoala avea numai patru clase, treptat, însă, ea ajunge să aibă şapte clase. Şcoala îşi închide porţile în august 1948, o dată cu preluarea şcolilor confesionale de puterea comunistă.

Tot la Satu Mare, episcopul latin, le încredinţează Fraţilor, în 1943, conducerea Şcolii Normale, în care predau şi patru Fraţi, toţi cu pregătire superioară. Şcoala îşi încetează activitatea în 1948, luna august, o dată cu naţionalizarea şcolilor confesionale.

La Oradea, Fraţii sunt chemaţi în 1926, de Episcopul greco-catolic, Dr. Valeriu Traian Frenţiu, preluând conducerea "Şcolii primare de aplicaţie" de pe lângă Şcoala Normală Română Unită din localitate, unde doi Fraţi predau limbi străine.

Tot la Oradea s-a deschis, în 1926, casa de formaţie - Iuvenatul - pentru tinerii candidaţi, dornici să îmbrăţişeze viaţa Fraţilor. Ei frecventau cursurile Şcolii Normale din localitate.

În urma cedări Ardealului de Nord, prin "Diktatul de la Viena", din 30 august 1940, Fraţii părăsesc Oradea, şi-şi continuă studiile la Şcoala Normală greco-catolică din Blaj, unde patru serii de Fraţi iau diploma de învăţători. Ultima serie în 1946.

În 26 iulie 1940 are loc, la Bucureşti, un eveniment de mare importanţă pentru viaţa Institutului F.S.C., în România: "Deschiderea noviciatului", cu şase novici români. Până în 1940, tinerii novici din România erau formaţi în noviciatul din Viena. În urma "Anschlussului" Austriei la Germania hitleristă, primirea candidaţilor din alte ţări, în casele de formaţie din Austria, era interzisă. În noviciatul din Bucureşti s-au format trei serii de Fraţi, în total cincisprezece novici.

În 1940, Ministrul Educaţiei Naţionale, aprobă Fraţilor deschiderea unei şcoli primare confesionale la Constanţa. Din cauza Războiului care a izbucnit, şcoala nu şi-a mai putut deschide porţile.

În schimb, în 1943, în luna septembrie, s-a deschis la Bucureşti, şcoala primară Sf. Anton, în clădirea în care a funcţionat noviciatul.

În noiembrie 1944, Fraţii de naţionalitate germană au fost internaţi în lagăre: doi în lagărul de la Tg. Jiu şi patru în mănăstirea surorilor catolice din Bucureşti, str. Pitar-Moş. După 23 august 1945 au fost puşi în libertate, putându-şi relua activitatea în şcoli.

Când Fraţii se pregăteau să aniverseze o jumătate de secol de activitate în mijlocul tineretului din România (1898-1948), a venit, ca un trăsnet, naţionalizarea şcolilor confesionale de către regimul comunist instalat la putere. La acea dată de 1 august, în ţară erau patru comunităţi F.S.C., două la Bucureşti şi două la Satu Mare. Numărul Fraţilor era de 38. Unii Fraţi (9), de naţionalitate germană şi austriacă se hotărăsc să se repatrieze.

Cei rămaşi au desfăşurat o muncă de catehizare în şase centre din Bucureşti, cu aproximativ 400 de copii.   (ÎNAPOI)

3. Etapa a treia: 1948-1989

Prin Decretul 810/1949, al Consiliului de Miniştri, se desfiinţează toate ordinele şi congregaţiile cu activităţi social-educative. În fruntea listei erau "Fraţii Şcolilor Creştine".

Timp de 41 de ani, sub regimul comunist - de la 1948 la 1989 - viaţa Fraţilor Şcolilor Creştine în România este un chin continuu. Cu toţii păţesc persecuţie (închisoare, muncă silnică, domiciliu obligatoriu) în afară de Fraţii de la Satu Mare. După eliberarea lor în 1964 tuturor, inclusiv celor de la Satu Mare, li se interzice să-şi reorganizeze viaţa în comunitate. Fiecare trebuie să-şi găsească modul de trai, supravegheaţi îndeaproape de omniprezenta "securitate", poliţia politică a regimului. Aceasta îşi îndeplineşte datoria de a face "grea" viaţa Fraţilor - prin metodele ei - datorita singurului fapt că şi-au păstrat fidelitatea faţă de Biserică şi dorinţa de a lucra la educaţia creştină a tineretului.   (ÎNAPOI)

4. Etapa a patra: după 1989

A venit apoi decembrie 1989...

Speranţele renasc şi în ţară şi în exterior.

În Săptămâna Mare a anului 1990 patru Fraţi din România: Fr. Atanasiu, Fr. Marcelin, Fr. Damian şi Fr. Tiberiu se întâlnesc la Viena cu Fr. Superior General John Johnston. Atunci şi acolo se hotăreşte să se ceară sprijinul Provinciei ARLEP (Spania), să trimită, în anul următor, trei Fraţi, care împreună cu Fraţii români, să deschidă o comunitate F.S.C. la Iaşi.

În septembrie 1991 sosesc la Iaşi Fraţii Francisco Martin, Jesus Sagredo şi Jose Luis Miro. Primul obiectiv al noilor veniţi este însuşirea limbii ţării. Din septembrie, anul următor Fr. Francisco Martin, directorul noii comunităţi, devine şi lector de limba spaniolă la Universitatea Alexandru Ion Cuza, din Iaşi.

În august-septembrie 1992 sosesc, tot la Iaşi, alţi trei Fraţi spanioli: Fr. Antxon Andueza, Fr. Antonio Perera şi Fr. Ángel Menacho. Fr. Antxon avea unele cunoştinţe de limba română, aşa încât, după o lună şi jumătate, împreună cu Fr. Jesus Sagredo, se stabilesc şi lucrează în parohiile Pildeşti (Fr. Jesus) şi Gherăeşti (Fr. Antxon). La 10 octombrie 1993 se înfiinţează prima comunitate F.S.C. "La Salle" în parohia Pildeşti, judeţul Neamţ, dieceza Iaşi, cu Fraţii Jesus Sagredo (director), Antonio Perera şi Antxon Andueza. Fraţii predau religia în şcolile din parohiile Pildeşti şi Gherăeşti, şi din toamna aceluiaşi an şi diferite discipline la Facultatea de Teologie pentru laici-centrul Roman.

În septembrie 1993 soseşte în comunitatea din Iaşi Fr. Juan Barrera şi în septembrie 1994 se alătură acestei comunităţi Fr. Juan Antonio Esteban, care se întoarce în Spania în 1996 şi este înlocuit de Fr. Manuel Carrasco.

În luna iulie 1997 Fr. Francisco Martin termină, după şase ani, activitate lui în România şi este înlocuit de Fr. Juan Pedro Merino, ce se alătură comunităţii de la Iaşi în luna august al aceluiaşi an.

La 1 septembrie 1994 Fratelui Juan Barrera i se încredinţează conducerea comunităţii de la Iaşi, în care îşi continuă formarea după Noviciat Fraţii studenţi Daniel Ciobanu şi Iosif Beda. La începutul lunii septembrie vine în această comunitate şi Fr. Tiberiu, care de la 1 noiembrie 1989 a locuit în Seminarul din Iaşi, unde a predat limba germană până în iunie 1995.

Cu posterioritate, la comunitate de la Iaşi au mai venit să-şi continue perioada de formare Fr. Vicenţiu, în 1996, şi pe urmă trei postulanţi, în 1999.

În Octombrie 1998 Fraţii din Pildeşti au inaugurat noua lor casă : Casa "La Salle" unde s-au mutat cu un grup de candidaţi, iar în Septembrie 2001 îşi deschidea porţile Şoala Profesională "La Salle", construită cu un ajutor substanţial din partea Ministerului Spaniol de Externe şi care urma să fie inaugurată oficial la data de 18 mai 2002.

În luna octombrie 1991, la cererea episcopului greco-catolic, Vasile Hossu, se deschide la Oradea o comunitate F.S.C. cu Fraţii Atanasiu şi Marcelin. În septembrie 1992 li se alătură şi Fr. Damian, venind de la Seminarul din Alba Iulia. Fraţii preiau activitatea de supraveghere, îndrumare şi asistenţă a tinerilor din internatul Liceului Pedagogic gr.-catolic din localitate. Fr. Damian este prefect de studii şi profesor la teologia gr.-catolică a diecezei de Oradea. Din septembrie 1995, Fr. Thomas Voss, venit în comunitatea F.S.C. din Oradea, în august 1994, predă (în limba germană) ore de religie şi istorie, la secţia cu limba de predare germană, a Şcolii generale nr. 10 din Oradea.

Începând cu anul scolar 1998-1999, la cererea Adunării generale a Fraţilor din Sector România, care ia în considerare sănătatea şi vârsta lor înaintată, cei trei Fraţi bătrâni de la Oradea îşi încetează - nu fără regret - activitatea oficială în rândul tinerilor seminarişti ai Institutului greco-catolic. Totuşi, toţi trei, fiecare după propria lui posibilitate, au continuat să-şi dăruiască viaţa într-una sau altă activitate apostolică.  (ÎNAPOI)

5. Situaţia actuală

În luna Martie 2006, situaţia Congregaţiei era următoarea:

a) Persoane:
- doi Fraţi români în vârstă : Fr. Damian (Iaşi) şi Fr. Marcelin (Pildeşti).
- trei Fraţi români tineri: Fr. Daniel şi Fr. Vicenţiu ( Pildeşti) şi Fr. Iosif ( Iaşi).

- cinci Fraţi spanioli: doi la Pildeşti (Fr. Jesús şi Fr. Antxon) şi trei la Iaşi (Fr. Juan, Fr. Manuel şi Fr. Francisc).
- un Frate din Malta: Fr. Thomas Bilocca (Iaşi).
- un Frate din Germania: Fr. Thomas Voss (Iaşi)

b) Două comunităţi:
- Pildeşti: cinci Fraţi.
- Iaşi: şapte Fraţi.

c) Un Centru social-educativ: Şcoala Profesională "La Salle" din Pildeşti

d) Un cămin "La Salle" care găzduieşte 16 tineri orfani sau cu probleme sociale şi familiare la Iaşi.

Cei 26 de sfinţi şi fericiţi LASALLIENI, ridicaţi la cinstea altarelor, sunt pentru noi un model spre care tindem, şi tot atâţia protectori cereşti în ajutorul cărora ne punem toată încrederea pentru prezent şi viitor.

Nota: „Materialele de la această pagină au fost eliberate în domeniul public.”

(ÎNAPOI)