VENIMENTE ŞI ŞTIRI RECENTE

PROIECT DE COLABORARE INTERCONTINENTALĂ

Foto 1 Foto2 Foto 3

 

Titlul sună pompos, nu-i așa? Și totuși așa a fost: Statul California din USA reprezentat de un grup de studenți de la Universitatea St. Mary's College (Universitate La Salle) și de doi profesori s-a mutat pentru câteva saptamâni tocmai în Europa, în România la Iași în Caminul La Salle al Asociației Institutul Sf. Ioan de La Salle. Scopul colaborării a fost realizarea de către studenți a stagiului de voluntariat internațional prevăzut în programa academică pentru luna ianuarie din anul universitar. Opțiunile pentru studenți au fost proiecte socio-educative din diferite continente: Africa, Asia, Europa, America Centrală. Cei care au ales România în Iași - Centrul de plasament ”Căminul La Salle” - au fost studenții Anne Whipple și Jin Su Seo însoțiți de doamnele Jane Joyce și Ginny Prior. Cei doi studenți sunt în ultimul an de studiu la St. Mary' s College, o universitate lasaliană din San Francisco unde se pot studia științe exacte, psihologie și științe ale educației, economie și finanțe. Enter to learn, leave to serve ( intri să înveți, pleci să slujești pe alții) este deviza St. Mary' s College, deviza inscripționată pe statuia patronului spiritual Sf. Ioan de La Salle situată în fața capelei universitare. În pregătirea absolvirii și ca o aplicație a devizei universității, studenții Anne și Jin au ales să ajute copiii și tinerii aflați în dificultate ocrotiți în Centrul de plasament ”Căminul La Salle". Ei au participat zilnic la programul de activități, au ajutat echipa de educatori oriunde era nevoie, au realizat conversații în engleză, au experimentat o nouă cultură, religie și au găsit timp și pentru a gusta puțin din frumusețile regiunii. Experiența pozitivă a celor doi studenți deschide drumul pentru o continuare a acestei colaborari. Prezența pentru prima dată a unui grup de americani în "Căminul La Salle" a lăsat diferite impresii pe care unii copii și tineri le-au exprimat și în scris: ”Un grup de voluntari au stat cu noi și ne-au încântat cu prezența lor. Ceea ce ne-a plăcut la acești voluntari este că au stat lângă noi și că ne-au ajutat să învățăm mai bine engleza. Aș vrea să vină oricând. Vă mulțumesc mult!” ”La ei mi-a plăcut faptul că m-au învățat mai mult engleza și m-a impresionat faptul că au avut multă răbdare cu noi, dar cel mai mult mi-a plăcut de Ginny deoarece era răbdătoare și indulgentă cu mine și cu ceilalți, m-am atașat mult de ea. Mi-aș dori să vină și la anul să ne ajute în continuare.” ”Mie la prima vedere îmi păreau un pic ciudați pentru că nu înțelegeau absolut nimic din ceea ce vorbeam noi. Dar am început să ne înțelegem foarte bine pentru că erau comunicativi. Ei au fost și foarte implicați în activitățile noastre și au respectat regulamentul chiar mai bine decât noi, din aceasta reiese că erau foarte educați și puteau oricând să fie un exemplu bun pentru oricare din noi. ” ”Voluntarii din America sunt foarte de treabă și le place să se joace cu copii indiferent de vârstă. Ei când au venit prima dată, au sărit imediat în ajutor, iar mie mi-a plăcut asta. Mi-aș dori să vină mai mulți voluntari americani deoarece pot să învăț engleza. ”

 

 
 
Spectacolul de Crăciun

După așteptări și pregătiri îndelungate, a sosit și la noi ajunul Crăciunului. Și cum putea fi marcat acesta mai bine dacă nu printr-un spectacol?! Ei bine, beneficiarii Centrului nostru de Plasament, conduși de educatorii și pedagogii lor, și ajutați de tineri voluntari inimoși, au adus în fața ochilor noștri marea veste a nașterii Domnului prin moderna piesă de teatru: Betleem TV. Apoi ne-au încântat auzul cu splendidele noastre colinde tradiționale, prezentate vocal și instrumental. Nu au lipsit nici datinile străbune, precum jocul caprei, și nici generosul Moș Crăciun, care din lipsa zăpezii a trebuit să-și lase sania și renii acasă. Totuși băieții s-au bucurat că nu a venit cu mâna goală! A propos, mii de mulțumiri Moșului și tuturor complicilor săi!!! Iar dacă Moșul nu mai este nici o surpriză pentru noi, atunci aceasta a venit de la Pildești, de la grupul de familii Signum Fidei, care au adus darul colindelor lor, cu care ne-au edificat, încoronând parcă astfel bucuria acestei serbări de Crăciun. Mulțumim tuturor și să aveți sărbători pline de căldură sufletească și bucurie!

Vizita micilor artiști de la C.A. Rossetti
Copiii au moduri multiple prin care își exprimă bucuria. Micii artiști de la Centru de Plasament C.A. Rossetti din Iași au reușit și anul acesta să-i trezească pe băieții noștri din somnul studiului prezentându-le un mic program artistic de clownerie. Astfel, le-au stârnit și lor dorința de a fi purtători de bucurie aici și oriunde ar fi.
Zilele lasalliene internaționale de rugăciune pentru pace

 

Perioada 21.09-21.10 este dedicată în Mișcarea Tinerilor Lasallieni păcii. În acest timp se organizează activități și rugăciuni cu această temă.

În căminul La Salle, băieții, educatorii și voluntarii au avut ocazia de a se ruga cu această ocazie sâmbătă, 17 octombrie. În mod deosebit ne-am rugat pentru pace în zonele de război și conflict unde oamenii sunt nevoiti să părăsească toate pentru a se salva.

Ne rugăm ţie, Doamne,
Dumnezeul vieţii şi Dumnezeul celor care speră!
Ascultă rugăciunea noastră pentru lumea întreagă:
pentru pace între toate popoarele,
pentru prosperitate în toate ţările.
Te rugăm: ajută-ne ca răul să poată fi depăşit
şi ca toate războaiele să se sfârşească.
Ne rugăm Ţie, în special pentru membrii
familiei noastre lasalliane,
care suferă din cauza războiului, a nedreptăţii şi intoleranţei,
şi pentru copiii şi tinerii
care sunt săraci sau neglijaţi.
Ne rugăm, de asemenea, Doamne, pentru pace în vieţile noastre;
în oraşele noastre, în şcolile noastre,
în familiile noastre şi în inimile noastre.
Ne rugăm pentru o pace pe care lumea nu ne-o poate da.
Ne rugăm pentru o pace care să ne facă intregri
şi să ne transforme în ambasadori ai dreptăţii pentru slava Ta.
Doamne, dă-ne nouă pacea Ta! Amin.

 

16 octombrie 2015 – Participare la Campania "Un milion de stele"

 

Tradiționala Campanie "Un milion de stele", o iniţiativă Caritas, a avut loc simultan în 54 de localităţi din România. La acest eveniment, organizat în complexul Pallas din Iași, au participat și beneficiari si voluntari ai Căminului La salle. Această campanie este cel mai amplu gest de solidaritate din țară. Cei prezenți, au aprins o lumânare în spaţiul public ca gest simbolic de solidaritate cu cei aflați în dificultate.
Anul acesta,cei prezenţi la eveniment au fost chemaţi la solidaritate faţă de toţi cei aflaţi în suferință semnând petiţia "Da, serviciilor sociale", iniţiativă a Confederaţiei Caritas România. Prin această petiție s-a dorit convingerea guvernului să crească bugetul pentru servicii sociale cu 0,3% pe an din PIB (Produsul intern brut al României) până în 2020. Prin aprinderea luminilor solidarităţii susţinem și noi  cauza persoanelor nevoiaşe şi a grupurilor marginalizate din punct de vedere social, de a avea acces la servicii sociale pentru a depăşi situaţia de dificultate în care se află.

 

Vizita Fr. Matthäus Plattensteiner

 

Începutul lunii octombrie ne dă prilejul de a ne bucura de prezența printre noi a Fratelui Matthaeus Plattensteiner care activează în cadrul comunității din Feldkirch, sector Austria. Bucuria noastră a fost cu atât mai mare cu cât în această vizită s-a celebrat cu noi cel de-al 70-lea aniversar al său.

Fratele Matthaeus este de 25 de ani un mare iubitor al României. În acest timp a organizat mai multe tabere de copii și tineri în Austria și România. De asemenea a lucrat pentru promovarea și sprijinirea centrelor noastre sociale și educative din Pildești și Iași.

Ad multos annos, Fr. Matthaeus, și Vergelt´s Gott pentru inima ta mare!

 

Prima întâlnire cu tinerii lasallieni

 

După Sf. Liturghie de început de an academic împreună cu beneficiarii Centrului de Plasament ¨Căminul La Salle¨ și cu frații, a avut loc prima întâlnire cu tinerii voluntari lasallieni.
Nu au fost prezenți foarte mulți voluntari din cauza programului de la facultate, dar cu cei care au venit am avut o scurtă întânire în care am vizionat un power point cu retrospectiva anului ce a trecut, pentru a ne reaminti frumoasele activități ce le-am făcut în timpul anului, inclusiv tabăra din timpul verii.
În a doua parte a întâlnirii am avut o discuție liberă, unde fiecare a fost invitat să aducă propuneri de activități în anul ce va urma. S-a stabilit ca în fiecare a 3-a sâmbătă din lună să avem o întâlnire la Centru împreună cu băieții unde să facem diverse activități: fotbal, film, activități de societate, etc.
Întâlnirea a fost o reușită. Ne-am bucurat de această revedere și sperăm ca pe viitor să fim mai mulți voluntari.

 

Liturghie de deschidere a anului școlar 2015 – 2016

 

În data de 7 octombrie 2015, beneficiarii Centrului de Plasament ¨Căminul La Salle¨ împreună cu frații, educatorii și voluntarii au marcat deschiderea au marcat deschiderea anului academic 2015-2016 printr-o celebrare liturgică.
Sf. Liturghie a fost prezidată de pr. Iosif Iacob. Fr. Juan ne-a prezentat la începutul Sfintei Liturghii motoul anului școlar în curs: ¨Este drept și necesar - Cunoaște, interpretează, transformă¨, invitându-ne să ne cunoaștem pe noi și ceea ce avem în jurul nostru, persoanele, lucrurile; să le interpretăm văzând astfel cu ce scop sunt în viața noastră, cât ne sunt de folos și ce am putea schimba, ca la final să putem pune în acțiune, să transformăm aceea ce am acumulat, aceea ce suntem, în ceva frumos și rodnic.
Am ascultat cu mare atenție predica părintelui Iosif care a făcut o legătură între Evanghelie, motou și școală, iar băieții au intervenit atunci când părintele a solicitat ajutor.
După Sf. Liturghie am stat împreună cu voluntarii la o agapă frățească unde ne-am depănat amintirile legate de vacanță, bucurându-ne cu toții de această revedere.

 
ANUL ȘCOLAR 2014-2015
 
29.06-4.07: Beneficiarii Căminului La Salle și tinerii lasallieni în campus la Durău


După un an școlar marcat de multe bucurii academice, dar și de trudă, responsabilități și stres cotidian, nu se poate imagina un mod mai frumos de a încununa aceste eforturi și de a ne încărca bateriile pentru următorul an școlar decât petrecând o săptămână în inima Munților Ceahlău.
Băieții din Căminul La Salle, împreună cu educatori și studenți din grupul de tineri lasallieni, care pe parcursul anului școlar au efectuat voluntariat în căminul nostru, au desfășurat în perioada 29 iunie -4 iulie un campus la Durău, având drept moto: Stă în mâinile noastre.
Printre obiectivele campusului enumerăm: odihna și relaxarea, cunoașterea mediului înconjurător și cultivarea sensibilității față de nevoi de protejare a ecosistemului, dezvoltarea personală, precum: comunicarea, cooperare, solidaritate, trăirea valorii religiozității în cotidian, încrederea în sine și în semeni, aplanarea conflictelor….; cultivarea abilităților de autogospodărire și viață independentă.
Deși campusul a durat doar o săptămână, am reușit să ne îndeplinim tot ceea ce ne-am propus: Am vizitat palatul Cnejilor și stațiunea Durău; Ghidul turistic de la Salvamont ne-a introdus o după-amiază în minunata lume a Masivului Ceahlău; am făcut drumeții la Cabana Fântânele, Vârful Toaca (1904m), Cabana Dochia, Cascada Duruitoarea; Ne-am bucurat de infrastructura sportivă a pensiunii Cristal, unde am organizat diferite jocuri in interior și exterior; Am mers în căutarea de comori, conform jocului: În drum după semne. Nu au lipsit seratele cu jocuri, cântecele , focul de tabără și voia bună.
În numele băieților noștri dorim să mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această tabără: voluntarilor care s-au dedicat trup și suflet ca această experiență să fie una reușită și de neuitat pentru băieții noștri, și mai ales binefăcătorilor din Austria și familiei Avădăni F. din Pildești.

17.06: Ceremoniile legate de sfârșitul anului școlar

Cu pași repezi, dar siguri ne îndreptăm către finele anului școlar 2014-2015. Acest lucru ne face să privim cu recunoștință asupra darurilor pe care le-am primit în acest timp. Acest gînd de mulțumire a fost marcat în Căminul La Salle printr-o Liturghie de muțumire, prin Gala voluntarilor și prin ceremonia de înmânare a diplomei: Băiatul anului.

 

Zilele lasalliene

După înălțătoarea sărbătoare a Sf. Ioan de La Salle, respectând tradiția Căminului nostru și a celorlalte instituții educative lasalliene din lume, au fost organizate și la Iași zilele lasalliene. Timp de două săptămâni, beneficiarii, educatorii și tinerii voluntari lasallieni au trăit momente de bucurie, prietenie și fraternitate, participând la activități de rugăciune, de creație, jocuri, competiții și concursuri sportive. Urmare a implicării tuturor băieților în concursurile organizate, în mod simbolic, pe 1 iunie - Ziua Copilului -, toți băieții participanți, cât și organizatorii au fost răsplătiți cu diferite premii. Mulțumim și pe această cale sponsorilor și binefăcătorilor!

Redăm în continuare rugăciunea compusă de către unul din beneficiarii Căminului nostru cu ocazia acestor Zile lasalliene.

Părinte bun, copii și tineri din lumea întreagă au nevoie de tine. Sunt suflete din Filipine, Irak, Coasta de Fildeș… care nu cer decât hrana de fiecare zi și încetarea războaielor. Sunt însă și copii care trăiesc în familii defavorizate, copii care nu mai au nici o speranță.
Pe tine te rugăm, frate mai mare al copiilor și tinerilor, trezește în inimile a cât mai multor tineri dorința de a face parte din armata iubirii tale pentru a lupta cu dragoste și răbdare în ajutorarea celor aflați în nevoie.
O Sfinte Ioan de La Salle, îți mulțumim pentru opera ta de binefacere de care beneficiază  copii și tineri din lumea întreagă. Te rugăm, dă-le fraților tăi inimă bună și suflet curat pentru ca prin exemplul lor copiii să poată vedea chipul Domnului Isus Cristos, prietenul copiilor, și să cunoască lumea atât umană cât și spirituală.
Trăiască Isus în inimile noastre!

Anton

Iași: Hramul Fraților Școlilor Creștine


Vineri, 15 mai 2015, cu ocazia sărbătorii sf. Ioan de La Salle , patronul special al educatorilor creștini, Preasfințitul Petru Gherghel a inaugurat vizitele promise în anul vieții consacrate, vizitând comunitatea La Salle din Iași, prezidând sf. Liturghie de hram și împărtășind momente de bucurie cu Frații, colaboratorii, beneficiarii și prietenii familiei lasalliene.
La începutul sfintei Liturghii, fr. Juan, directorul comunității, a prezentat date proaspete despre Frați și operele educative lasalliene în lume și i-a invitat pe cei prezenți să înalțe imnuri de laude lui Dumnezeu pentru marele dar făcut Bisericii prin persoana Sf. Ioan de La Salle și carisma educației, mai ales a celor vulnerabili.
În cuvântul de învățătură, pr. Prof. Iosif Antile, a subliniat importanța și necesitatea educației umane și creștine atât pe vremea sf. Ioan de La Salle cât și in timpurile noastre, și că noi toți suntem responsabili de educația generațiilor prezente și viitoare.
În încheiere, Preasfințitul Petru Gherghel, amintind importanța pe care Conciliul Vatican II o acordă educației, a exprimat un cuvânt de prețuire și recunoștință Fraților pentru slujirea lor educativă și  i-a încurajat să continue pe mai departe această carismă a sf. Ioan de La Salle. Ca semn al acestei prețuiri, episcopul a înmânat Fratelui Juan, ca reprezentant al familiei lasalliene în Iași, crucea omagială a fericitului episcop Anton Durkovici, fost elev al Fraților din școlile arhiepiscopale de la București.

 

"Nu vă înspăimântaţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul, cel răstignit. A înviat, nu este aici! Iată locul în care îl puseseră! 7 Dar mergeţi şi spuneţi discipolilor lui şi lui Petru că el merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veţi vedea după cum v-a spus". (Mc 16,6-8)

Frații Școlilor Creștine, comunitatea educativă și beneficiarii Centrului de Plasament La Salle din Iași vă urează zile pascale binecuvântate.

Paște fericit și Cristos a înviat!

 

 

Putem ajuta Centrul de Plasament La Salle doar prin completarea unui formular. Datele personale vor fi completate în primul câmp, iar semnătura va fi pusă în partea de jos a paginii la "Semnătura contribuabil". În felul acesta, cei 2% din impozitul anual, dedus deja din salariile de anul trecut, vor ajunge la Centrul de Plasament "Căminul La Salle" din cadrul Asociatiei Sf. Ioan de La Salle din Iași.

Pentru a descărca formularul, apăsați aici! Vă mulțumim!

 
 
16.12: Spectacol de Crăciun

 

Fideli tradiției și în prezența multor oaspeți: profesori, binefacatori, fosti beneficiari, vecini, voluntari și prieteni ai Căminului nostru, copii și tinerii Centrului nostru de Plasament organizat un spectacol de Crăciun, punând in scenă povestea minunată a nașterii lui Isus în peștera sărăcacioasa de la Betleem și cântând colinde tradiționale. Nu a lipsit Moș Crăciun cu darurile sale, atât de mult așteptate de către băieții noștri. În numele băieților noștri, mulțumim din inimă tuturor binefăcătorilor noștri - cunoscuți și mai puțin cunoscuți, de aproape sau de departe - și Dumnezeu să-i răsplătească din belșug pentru generozitatea lor.

 

11.12: Vizita clownilor

 

Urmare a colaborării Căminului nostru cu Centrul de Plasament C.A. Rossetti din Iași, copiii și tinerii noștri s-au bucurat de visita micilor artiști-clowni din grupul "Zâmbetul nostru", condusși de dl. educator Lorando. A fost o ocazie frumoasă de a fi din nou împreună, de a ne bucura, de a socializa și de a cultiva mai mult valoarea zâmbetului.

 

Campanie lucrativ-caritativa pentru Centrul de plasament La Salle

 

Adventul este un timp de pregatire pentru nașterea copilului Isus. Este un timp de apropiere și solidaritate față de cei mici și în nevoi. Cel puțin așa au încercat să arate un grup de tineri voluntari inimoși care, împreună cu băieții din Căminul La Salle și alți prieteni ai familiei lasalliene, au organizat o Campanie inedită de Advent: Ei au confecționat ornamente și lucruri specifice Crăciunului și le-au vândut în parohiile din Gherăești și Pildești iar banii obținuți au fost donați în favoarea băieților din Căminul La Salle. Mulțumim tuturor voluntarilor noștri, știuți și neștiuți, pentru zecile de ore de muncă și dedicație și mai ales pentru inima lor mare pentru întrajutorarea copiilor noștri. Dumnezeu să-i răsplătească!

 

03.11: Întalnire organizatorică a Grupului de Tineri Lasallieni - GTL

După o bine meritată vacanță și un început de an academic promițător, tinerii din GTL și-au reînnoit dorința de a participa, cu entuziasmul lor tineresc, la programul de intrajutorare a copiilor și tinerilor beneficiari ai caminului La Salle. Mai întâi ne-am descrețit frunțile cu un joc de cunoaștere, apoi am depănat amintiri din timpulul verii si am facut un plan de acțiune pentru întregul an școlar. Pe lângă temele de organizare și formare personala, nu lipsesc activitățile de sprijinire a copiilor la diferite materii concrete si bineinteles activitatile de conviețuire și destindere.

 

09. 10: Sf. Liturghie de început de an școlar

Beneficiarii Centrului de plasament La Salle împreună cu frații, educatorii și studenții voluntari din grupul de tineri lasallieni, implicați în proiectul socio-educativ al căminului, au dorit să înceapă anul academic cu o sf. Liturghie, în care au implorat de la Dumnezeu lumină și ocrotire în toate activitățile de formare umană și crestină din acest an școlar.

 

 

ANUL ȘCOLAR 2013-2014

 

Sentimente exprimate în pictură


În ziua de 22 iulie ne-am bucurat de o scurtă vizită, foarte bine-venită, a unei grupe de artiști austrieci însoțiți de sora Ingrid, care ne-au pus la dispoziție materialele necesare pentru a ne exprima sentimentele prin pictură.
Un element de noutate, și în egală măsură de surpriză,  au fost pentru noi FARFURIILE din ceramică. În loc să pictăm pe hârtie, așa cum eram cu toții obișnuiți, am folosit farfuriile, special aduse, ca și creioanele și vopselele (cu o compoziție specială pentru ceramică), pentru a da frâu liber imaginației, pentru a contura în imagini ceea ce simțim sau ceea ce iubim mai mult. Fiecare a fost artist, pentru că, așa cum ne-au spus-o chiar specialiști, ”în fiecare dintre noi se află un artist”,  iar farfuriile albe au devenit colorate, s-au transformat în gazde ale ideilor noastre.
După ce, în două sesiuni de creație, am dat din noi tot ce a fost mai bun, iar oaspeții noștri s-au declarat foarte încântați de creațiile noastre, așa cum era normal într-o zi deosebită, după-amiaza ne-am petrecut-o  cu jocuri și voie bună pe terenul de sport.
Artiștii, veniți de la Institutul Hartheim din Austia, ne-au explicat că lucrările noastre  vor fi arce pentru a doua oară unde culorile, care acum au fost mate, vor deveni vii și atractive. În final, farfuriile vor fi folosite pentru expoziții și alte activități cu scop caritabil pentru susținerea Căminului nostru.
Mulțumim tuturor pentru colaborare!

CRISTOS A ÎNVIAT, ALELUIA!

 

După ce în perioada postului mare au încercat să fie cât mai bine pregătiți pentru perioada sărbătorilor Pascale, beneficiarii Căminului la Salle au petrecut vacanța de Paști în familiile lor.
Printre activitățile pregătitore a fost și un proiect prin care băieții au pregătit, manual, ghivece cu grâu pe care, cu ajutorul voluntarilor, le-au trimis la Gherăești unde au fost vândute. Mulțumim în mod deosebit d-rei Paula și d-nei Cristina, care au făcut posibilă vânzarea acestor obiecte, dar mulțumim și cumpărătorilor care au trecut peste stângăcia noastră și au fost atât de generoși. Banii care au fost adunați, pentru că proiectul a avut un scop caritabil, vor fi trimiși Centrului Misionar pentru copii din Africa. În felul acesta încercăm să învățăm și să le arătăm și altora că indiferent de posibilitățile materiale, poți găsi mereu ceva de dăruit.
Din a treia zi de Paști, beneficiarii Căminului La Salle au revenit în centru și, cu mic cu mare, ne-am salutat bucuroși CRISTOS A ÎNVIAT!  Împreună am continuat, și ne străduim să facem cât mai lungă sărbătoarea, nu doar cu oua roșii, pască și cozonac, dar mai ales prin trăire sufletească.
Același salut, CRISTOS A ÎNVIAT, îl adresăm tuturor colaboratorilor noștri, voluntarilor, binefăcătorilor cunoscuți sau necunoscuți, și cu speranța că sărbătoarea Paștelui a fost pentru toți un motiv de bucurie, ne dorim ca Isus cel Înviat să rămână prezent in inimile tuturor!

 

Să-l lăsăm pe DOMNUL CEL ÎNVIAT să umple INIMILE noastre cu puterea IUBIRII sale, cu PACEA sa, ca să continuăm cu SPERANȚĂ drumul VIEȚII noastre pentru o LUME mai bună !...

Mulțumiri speciale pentru tot sprijinul specific pe care ni-l acordați în misiunea comună de educație umană și creștină a copiilor și tinerilor aflați în dificultate. În numele comunității de copii, colaboratori și frați vă dorim din suflet

PAȘTE FERICIT și CRISTOS A ÎNVIAT!

 

 

12.01.2014: Călătorie virtuală în "Regatul de gheață"

Un film 3-D a transformat o zi obișnuită, pentru băieții din Căminul La Salle, întru-una entuziasmantă.
Dincolo de rutina zilnică și de celelalte activități pe care le desfășoară copiii și tinerii din centru, duminică, 12.01.2014, au avut ocazia să meargă la cinema prin bunăvoința domnului Peter Spille, care a aflat prin intermediul altor persoane că unii băieți nu au mai avut această șansă înainte.
Băieții au lăsat pentru câteva momente activitatea lor obișnuită de duminică și au vizionat timp de doua ore minunata poveste a prințeselor Elsa și Ana din ,,Regatul de gheață''.
Intâmplarile din film i-au captivat ți fascinat pe băaieți făcându-i să trăiască și ei în acea lume de vis.
Morala filmului este semnificativă pentru persoanele de orice vârstă, fie copii, fie tineri, fie bătrâni, si anume: O iubire adevărată topește orice, până ș gheața din inimi.
Melodia de final a filmului ,,Libre soy'' descrie foarte bine identitatea personelor: Libertatea.
Revenind în lumea reală, băieții au ramas impresionați de povestea Regatului de gheață și, desigur, așteaptă din nou să mai privească viața prin ochelarii 3-D.

 

19.12.2013: Din an în an... Serbarea de Crăciun

Anul acesta la Serbarea de Crăciun ne-am întâlnit din nou cu Sfânta Familie și l-am adorat pe Micul Pruncușor așezat în ieslea săracă. I-am auzit pe copiii care i-au întâmpinat pe cei trei crai veniți din răsărit pentru a aduce daruri pruncului, Regelui nou născut în Betleem. Craii au povestit tuturor cele întâmplate la palatul lui Irod.
După plecarea Crailor, un alt personaj, un bătrânel mult îndrăgit și așteptat, a poposit la noi și ne-a spus cum a ajuns el Moș Crăciun.
Spre finalul serbării, am primit urătorii și capra, care ne-au încântat cu energia lor.
Voluntarii ne-au susținut anul acesta atât în pregătirea scenetei cât și cu vocile lor calde, iar în felul acesta sceneta a fost însoțită de colinde tradiționale acompaniate la chitară de Andreea Vereș.
Moșul, chiar dacă ne-a spus că a slăbit din cauza crizei, a avut grijă să aducă beneficiarilor Căminului La Salle cadouri, iar pentru acest lucru suntem recunoscători tuturor celor care în diferite feluri l-au ajutat.
Sprijinul financiar, ideile creative, susținerea morală, timpul acordat… Pentru toate acestea un sincer MULȚUMESC tuturor cu un Crăciun fericit și La mulți și binecuvântați ani!

23.11.2013: Zile împreună

 

După ce săptămâna trecută am fost vizitați de un frumos grup de familii din Pildești, membri ai grupului Signum Fidei (părinții și copiii lor), și împreună cu ei ne-am bucurat de momente minunate, în acest sfârșit de săptămână un grup de elevi de la Liceul Tehnologic ”Sf. Ioan de la Salle” din aceeași localitate ne-a făcut bucuria de a fii alături de noi pentru câteva ore.
Și unii și altii au venit la noi încărcați cu bunătăți, cu multă iubire și s-au implicat cu toată dăruirea în activitățile pe care le-am făcut împreună.  Am încercat să le prezentăm oaspeților noștri cine suntem, cu ce ne ocupăm și care sunt activitățile noastre zilnice. Ei, la rândul lor, ne-au povestit câte ceva din experiența lor, chiar am încercat împreună să clarificăm semnele de întrebare pe care unii sau alții dintre noi încă le aveau. La masă, am învățat de la ei o nouă formă de rugăciune, care ne solicită mai mult atenția și ne ajută să cerem Domnului binecuvântarea darurilor sale cu ajutorul palmelor noastre și prin cuvintele unui cântec.
Împreună cu tinerii vizitatori ne-am jucat pe terenul de sport, în sala de jocuri, am cântat, am glumit și ne-am simțit bine. Bucuria momentelor petrecute împreună este pentru noi valoroasă și, pentru că vrem să o păstrăm vie, le-am promis musafirilor noștri că le vom întoarce cât mai curând vizita.
Am legat prietenii și, pentru a le păstra, am făcut schimb de adrese și sperăm să putem păstra legătura prin intermediul mijloacelor de comunicare.
Cuvintele noastre de mulțumire sunt cu siguranță prea sărace pentru a putea răsplăti generozitatea oaspeților noștri, dar Bunul Dumnezeu să răsplătească așa cum știe mai bine pe toți cei care ne fac bine în numele lui.

 

Bine ați venit și succes în noul an școlar!

 

În 16 septembrie am început împreună, cu zâmbetul regăsirii, un nou an şcolar. Nu a lipsit nici nostalgia vacanţei care , ca de obicei, a fost prea scurtă şi deja ne este lipseşte mult!
Ne propunem ca în acest an să fim, în primul rând, cei mai buni prieteni şi de ce nu… să fim cei mai buni din toate punctele de vedere. Pentru acest lucru, avem nevoie şi de sprijinul voluntarilor.
Dragi prieteni voluntari, vă aşteptăm să ne sprijiniţi la teme, să formăm cea mai bună echipă la jocuri şi să facem lucruri frumoase împreună!
 
Mult succes tuturor!

 

ANUL ȘCOLAR 2012-2013

 

Moș Crăciun - Mulțumim binefăcătorilor


Dacă noi spunem că nu există Crăciun fără zăpadă!!!, copiii spun că nu exită sau n-ar trebui să existe Crăciun fără daruri. Ei bine, anul acesta Moș Crăciun a fost foarte generos cu beneficiarii Centrului nostru de plasament. Mulți binefăcători, mici și mari, de aproape și de departe, au încercat să-i facă pe băieții noștri să simtă mai mult afecțiunea și bucuria sfântului Crăciun. În numele Căminului spunem tuturor binefăcătorilor noștri un sincer Mulțumesc pentru că, într-o formă punctuală sau continuă, fac posibilă funcționarea proiectului nostru social-educativ.

 

Serbarea de Crăciun


După ce băieții căminului nostru s-au pregătit mai multe săptămâni, iată că marea și așteptata zi a serbării de Crăciun a sosit. Într-o atmosferă de lumină și bucurie, băieții noștri au pregătit și interpretat sceneta de Crăciun, intitulată: TV Betleem, un concert de colinde și obiceiul de Anul Nou: Capra. De asemenea,  în final, băieții noștri s-au bucurat de întâlnirea lor cu Moș Crăciun.

 

Adventul - timp de pregătire pentru Crăciun


Crăciunul este cea mai așteptată sărbătoare de către copii și nu numai. Adventul constituie un timp propice de pregătire personală și comunitară pentru această sărbătoare.  În acest sens băieții noștri, animații de către educatori și voluntari, sunt introduși în farmecul așteptării Crăciunului în cadrul unor activități educative, precum: pregătirea ornamentelor și decorarea sălilor Cămimunul, pregătirea scenetei pentru spectacolul de Crăciun, pregăritea colindelor pentru aceeași serbare.

 

Participare la forumul academiei de studii lasalliene


Ca în fiecare an, responsabilii Căminului La Salle încearcă sa participe la diferitele cursuri de formare pedagogico-lasalliană oraganizate fie de centrul provinciei, fie de către sectorul România.  Data aceasta, lforumul Academiei de studii lassaliene a fost organizat la Salzburg. Din România au participat Otilia Drugescu si fr. Daniel de la Iași si Olimpia Damoc de la Liceul La Salle din Pildești. Tema forumului s-a centrat pe virtuțile educatorului creștin.  

 

Începutul anului școlar 2012-2013

Noul an școlar 2012-2013 aduce anumite noutăți în Căminul La Salle. Întâi de toate, numărul beneficiarilor este de 19 băieți, care au între 10 și 19 ani. Apoi, Fr. Juan Pedro Merino, după o pauză de 9 ani, se reîntoarce în mijlocul nostru unde preia responsabilitatea de coordonator al căminului datorită plecării fr. Iosif la un curs de formare lasalliană (CEL) în Spania, urmat de alte cursuri de formare personală în Anglia. De asemenea, Fr. Francesc Ferré îl înlocuiește pe Fr. Thomas Voss după întoarcerea sa în comunitatea din Strebersdorf-Viena.

 

ANUL ȘCOLAR 2011-2012

 

15.05.2012: Sărbătoarea sf. Ioan de La Salle, hramul casei

În unire cu întreaga familie lasalliană din întreaga lume, marţi, 15 mai, l-am sărbătorit pe sf. Ioan de La Salle, mentorul şi patronul special al educatorilor creştini. Bucuria noastră este cu atât mai mare cu cât anul acesta se aniversează 150 de ani de la sosirea Fraţilor Şcolilor Creştine în România. De aceea, în cadrul unei sfinte liturghii solemne am exprimat prinosul nostru de recunoştinţă pentru harurile primite în acest timp şi am implorat ajutorul şi binecuvântarea divină pentru apostolatul nostru educativ în dieceză şi lume.

 

02.05: Start pentru CUPA PRIETENIEI la fotbal, ediţia 2012

„Cupa Prietenia”, sub egida căreia se desfășoară campionatul de fotbal pentru tinerii catolici din zona Iași, a ajuns deja la a cincea ediție. Evenimentul se derulează în luna mai la complexul sportiv aparținând Mănăstirii „Don Orione” din Iași, Șos. Rediu Tătar, nr. 23, precum şi la complexul sportiv aparţinând  Congregaţiei Fraţii Şcolilor Creştine din Iaşi, Str. Aeroportului, 1. Inițiatorii acestei competiții (Parohia „Sf. Anton de Padova”-Iași, Mănăstirea „Don Orione” şi Fraţii Şcolilor Creştine din Iaşi) își propun ca în felul acesta mișcarea sportivă și, în special, fotbalul, să contribuie la o mai bună cunoaștere și apropiere a tinerilor între ei, precum și la apărarea și promovarea valorilor creștine în lumea sportului.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc miercuri, 2 mai, la ora 16:00, cu ritualul binecuvântării terenului și a jucătorilor. Participă 12 echipe de tineri din următoarele instituţii sau parohii:

Mănăstirea „Don Orione" – Iaşi
Parohia „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul"  – Podu Iloaiei
Institutul Teologic Romano Catolic „Sf. Iosif” Iaşi
Facultatea de Teologie pentru Laici
Parohia „Sf. Anton de Padova" – Iaşi
Parohia „Sf. Tereza a Pruncului Isus" – Iaşi
Parohia „Regina Preasfântului Rozariu”– Dancu
Căminul „La SAlle” Iaşi
Liceul Catolic „Sf. Tereza a Pruncului Isus" – Iaşi
Juvenes Ecclesiae
Oratoriul „Dominic Savio” – Iaşi
Parohia „Coborârea Sfântului Duh" – Bălţaţi

21.01.2012: Celebrare ecumenică pentru unirea creştinilor

Fraţii Şcolilor Creştine din Iaşi au găzduit cea de-a patra zi de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Celebrarea ecumenică a avut loc în capela mănăstirii. La celebrarea prezidată de pr. Iosif Dorcu, decan de Iaşi şi paroh al catedralei din Iaşi, au participat preoţi aparţinând parohiilor şi congregaţiilor din Iaşi, precum şi un număr impresionant de persoane consacrate, seminarişti şi laici catolici şi ortodocşi. Celebrarea ecumenică a cuprins cele trei momente principale: Adunarea, Liturgia Cuvântului şi Rugăciunea penitenţială. În încheiere s-a rostit rugăciunea de angajare şi a fost oferită binecuvântarea. Fie ca această celebrare să constituie un pas înainte pe drumul comuniunii creştine depline şi, în acelaşi timp, o pregătire pentru a fi mai demni de a primi acest dar al unităţii.

21.12.2011: Spectacolul de Crăciun
Într-o atmosferă de sărbătoare, beneficiarii Căminului La Salle au prezentat invitaților un program artistic de Crăciun compus din două scenete despre nașterea Pruncului divin de la Betleem, un concert de colinde și tradiția Caprei de Anul Nou. Ne-au îmbucurat cu prezența și colinda lor prietenii și invitații noștri speciali: Oana, Laurențiu și Cristi, și de asemenea tinerele și șeminariștii de la Caminul Sf. Iosif din iași. În final, fr. Juan a mulțumit pentru prezență, implicare și colaborare în proiectul socio-educativ al Căminului și a transmis tuturor gânduri înălțătoare pentru Crăciun și Anul Nou.
20.12.2011: A venit Moș Crăciun la Căminul LA SALLE
Deși e criză, Moș Crăciun nu i-a ocolit pe băieții din Căminul nostru. Un grup inimos de tineri, conduși de Carmen, angajați generoși ai unei firme cu sedii în Iași și Roman l-au adus pe Moșul cu darurile sale și la noi. Ei au distribuit băieților încălțăminte, dulciuri, rechisite școlare, cărți și articole sportive. Băieții le-au mulțumit printr-un scurt concert de colinde tradiționale.
20.12.2011: Vizita clovnilor de la Centrul de plasament C.A. Rossetti
Ca rod al frumoasei colaborări la nivel instituțional local se înscrie și vizita - devenită tradiție - a unui grup de copii clovni de la Centrul de plasament C. A. Rossetti. Micii artiști clovni reușesc mereu să aducă și să răspândească bucurie și voie bună prin lucruri și gesturi simple. Le mulțumim și îi mai așteptăm la noi.
11-13.11.2011: Participare la cursul de formare LAACCE din Ottenstein
La invitația Academiei de Studii lasalliene de la Viena, dra Cristina Coșa și fr. Daniel Ciobanu au participat la cursul anual de formare continuă organizat la Ottenstein (Austria) pentru profesorii și colaboratorii din școlile și instituțiile educative lasalliene din provincia Europei Centrale a FSC. Au mai participat profesori și frați din Germania, Slovacia, Olanda și Ungaria. Prin conferințele ținute (despre sf. Ioan de La Salle și spiritul său pedagogic, despre comunitatea educativă lasalliană și despre reflecțiile pentru destinatarii misiunii noastre educative ), prin discuțiile pe ateliere și prin petrecerea timpului liber impreuna am putut experimenta darul de a face parte din marea familie lasalliană.
01.11.2011: La revedere și ... pe curând, Manu!
După cum se știe, Căminul La Salle este o casă de primire și întrajutorare a copiilor și tinerilor care se află în dificultăți, oferindu-le casă, masă, educație umană și creștină și facilitându/le o formare profesională care să-i ajute la o independizare și la o inserție cât mai reușită în societate. Astfel, după trei ani de ședere în Căminul nostru, după ce a absolvit cu succes școala profesională și după ce s-a angajat în câmpul muncii, Emanuel T. s-a despărțit cu emoție de Căminul La Salle. La plecare a mulțumit Fraților pentru oportunitatea de a trăi ca într-o familie în cămin și i-a încurajat pe ceilalți beneficiari să fie ascultători și deschiși la îndemnurile educatorilor și fraților.
01.09.2011: Beneficiarii Căminului LA SALLE
Anul școlar 2011-2012, 18 băieți sunt beneficiari ai serviciilor socio-educative ale Căminului La Salle din Iași. Ei au vârsta între 12 și 21 de ani. Toți frecventează cursurile școlare: un băiat - școla primară; doi băieți - școala secundară; un băiat - școala profesională; 13 băieți - cursurile liceale de zi; un băiat - cursul liceal seral.

 

ANUL ȘCOLAR 2010-2011

 

 

14.05.2011: Hramul comunității Fraților Școlilor Creștine și a Căminului socio-educativ La Salle

Album foto - Click aici

Intr-un cadru festiv, sâmbată 14 mai, Frații Școlilor Creștine și beneficiarii Căminului socio-educativ La Salle din Iași au sărbătorit Fondatorul și Patronul lor, pe Sf. Ioan de La Salle, patronul special al educatorilor creștini. Sf. Liturghie, la care au participat multi invitați și prieteni ai fratilor, a fost prezidată de pr. Vasile Petrișor și animată de băieții căminului. După sf. Liturghie, sărbatoarea a continuat cu o agapă frațească.

 

 

01.05.2011: Participarea beneficiarilor căminului La Salle la Ziua Tineretului de la Butea

Album foto - Click aici

În comuniune cu tinerii catolici din dieceza de Iași, băieții căminului La Salle au participat la Ziua tineretului, ținută anul acesta la Butea. S-au bucurat să participe atât la sf. Liturghie solemnă cât și la festivalul ce a urmat după liturghie.

 

 

01.04.2011: Cupa prieteniei

Album foto - Click aici

În spiritul prieteniei, vineri, 1 aprilie, a debutat în Iași campionatul de fotbal intitulat Cupa Prieteniei. Campionatul este organizat de Parohia Sf. Anton și Seminarul Don Orione, unde de altfel se și desfășoară. În competiție s-au înscris 12 echipe, inclusiv Căminul La Salle, care sperăm că va face o figură frumoasă. Succes, băieți!

 

 

11.02.2011: Sf. Liturghie și binecuvântarea Căminului La Salle și a beneficiarilor săi

Album foto - Click aici

 

Ca în fiecare început de an calendaristic, Căminul La Salle a primit vizita pr. Iosif Dorcu, parohul parohiei noastre, cu scopul de a se ruga și a petrece câteva ceasuri cu băieții noștri. După sf. Liturghie în cinstea Maicii Domnului de la Lourdes, pr. Dorcu a binecuvantat camerele și toate persoanele care locuiesc și lucrează în această casă.

 

03.02.2011: Vizitarea la Muzeului de științe naturale și a Muzeului Unirii

 

Album foto - Click aici

În săptămâna de vacanță intersemestrială beneficiarii și educatorii căminului La Salle au profitat de timpul liber și au întreprins două vizite culturale în orașul Iași. Mai întăi au vizitat Muzeul de științe naturale iar apoi au poposit la Muzeul Unirii unde au admirat ultima reședință a Făuritorului Unirii, a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Au fost două ore practice de Biologie/Zoologie, respectiv de Istorie a României.

 

10-26.01.2011: Vizita Fratelui Cesc Ferre în România

În perioada 10-26 ianuarie comunitatea educativă a Căminului socio-educativ LA SALLE din Iași s-a mărit cu un membru prin venirea în mijlocul nostru, în vizită, a Fratelui Cesc din Spania. Fr. Cesc a lucrat timp de trei ani în căminul nostru (din 2005 până în 2007). Actualmente este în comunitatea Fraților din La Seu D`Urgell - Spania. În timpul petrecut aici, Fr. Cesc a avut ocazia să se întâlnească cu toți frații din România, cu prietenii și cu beneficiarii actuali sau cu foștii benificiari ai Căminului nostru. Suntem încredințați că, deși Fr. Cesc va fi departe de noi fizicește, inima lui nu va înceta să bată pentru binele tinerilor nevoiași din Căminul nostru.

 

19.12.2010: Vizită cu caracter caritabil a elevilor de la Liceul LA SALLE din Pildești

 

Album foto - Click aici

Crăciunul este sărbătoarea iubirii, a bucuriei, a prieteniei, a familiei. Așa au înțeles Crăciunul și elevii Liceului LA SALLE din Pildești care în tradiționala lor campanie de solidaritate din perioada Adventului (anul acesta intitulând-o: Împreună suntem o familie) s-au gândit la rezidenții căminului nostru socio-educativ. Astfel, în ultima duminică a Adventului, 25 de elevi, însoțiți de dna. dir. Cristina Iștoc și Fr. Vicențiu Ghiurca, au vizitat băieții căminului nostru, au petrecut cu ei o bună parte din zi și au înmânat Fratelui Iosif Beda, dir. căminului, donația elevilor și profesorilor de la liceul din Pildești. Acesta a mulțumit, în numele celor 17 băieți rezidenți ai căminului, pentru această donație și pentru acest nobil gest de iubire.

 

16.12.2010: Serbare de Crăciun

 

Album foto - Click aici

În fiecare an, Crăciunul are farmecul său. El unește inimile, le încălzește, le umple de bucurie divină. De aceea nu trebuia să lipsească nici anul acesta. Această împărtășire a bucuriei a fost anticipată în căminul nostru printr-o serbare de Crăciun. Băieții rezidenți au prezentat invitaților, fraților, educatorilor, voluntarilor și celorlalți angajați ai căminului, un concert de colinde și o suită de datini și obiceiuri de Anul Nou. Bucuria a continuat cu o agapă frățească în sala de mese.

 

Pregatiri pentru Crăciun

 

Album foto - Click aici

Adventul e perioada de pregătire pentru Crăciun. Timp de mai bine de trei săptămâni băieții din cămin se pregătesc pentru acest eveniment, participând la reflecții, cateheze și rugăciuni în acest sens, pregătind serbarea de Crăciun și participând la decorarea Căminului, în interior și exterior, și îmbrăcarea lui într-o haină de sărbătoare și lumină.

 

14.12.2010: Vizita micilor clowni de la Centrul de Plasament C.A. Rossetti - Iași

 

Album foto - Click aici

În ajun de Moș Nicolae, căminul nostru a primit vizita veselilor clowni ai Centrului de Plasament C.A. Rossetti din Iași care au prezentat un spectacol de clownerie, intitulat: Zâmbiți, vă rog! Micii artiști au reușit să descrețească frunțile băieților noștri și să pregătească astfel o atmosferă veselă, bucuroasă, pentru cel care, peste doar câteva ceasuri, trebuia să vină: Moș Nicolae!

 

5.12.2010: La săniuș

 

Album foto - Click aici

Uraaaaa! A venit iarnaaaaaa!

 

17.10.2010: Inaugurarea terenului terenului de sport

 

Album foto - Click aici

După ani buni de așteptrare, iată că visul nostru a fost împlinit. Duminică, într-o atmosferă de sărbătore și în prezența superiorilor noștri de la Viena, a fost sfințit și inaugurat terenul de sport, cu gazon artifical și nocturnă.

Fr. Juan B., superiorul comunității, a mulțumit tuturor binefăcătorilor care au susținut acest proiect investițional: Fr. Johann Gasner, provincial al Europei Centrale, Provinciile FSC din Europa, Frații Matthäus Plattensteiner, Franz Schönberger, Thomas Bilocca, Thomas Voss, Aad van Bentem (Jerusalem Fond)... Terenul de sport, realizat de S.C. EuroCat 2006 SRL din Adjud, Vrancea, va fi un mijloc important de destindere și educație în primul rând pentru rezidenții Căminului LA SALLE. Ca sursă de venituri pentru susținrea proiectului social-educativ al Căminului, terenul va fi deschis și altor grupuri de copii, tineri și adulți.

După momentul de sfințire a terenului de către pr. Iosif Dorcu, a urmat o agapă frățească, urmată de prima competiție sportivă între echipele de fotbal ale Liceului catolic, seminarul Don Orione și bineînțeles Căminul LA SALLE.

17.10.2010: Sf. Liturghie duminicală

 

Album foto - Click aici

Ca în fiecare duminică, în capela semipublică a Comunității FSC s-a celebrat sf. Liturghie, de data aceasta avându-i drept oaspeți pe PS Petru Gherghel, episcop de Iași, pe pr. Iosif Dorcu, paroh al parohiei nostre, și câțiva dintre Frații membri ai comisiei economice regionale, în frunte cu Fr. Johann Gasner, superiorul provinciei FSC din Europa Centrală, care au ținut un consiliu în aceste zile în casa noastră.

 

15.10.2010: DANKE binefăcătorilor din Austria

 

Album foto - Click aici

Proiectul social educativ al Căminului LA SALLE din Iași este implementat și funcționează grație multor binefăcători, în special din străinătate. Menționăm aici sprijinul constant pe care dna. PetraWaldecker și grupul ei de prieteni din Austria il acordă băieților rezidenți din căminul nostru. Ei și tuturor binefăcătorilor căminului nostru, mii de mulțumiri! Pentru mai multe informații legate de proiectul social educativ: Căminul LA SALLE, apăsați AICI

 

6.10.2010: La cules mere!

 

Album foto - Click aici

A venit toamna și în acest anotimp se numără și.... merele. Mare a fost bucuria băieților care au dat dat o mână de ajutor la culesul lor din livada noastră.

 

13.09.2010: Începutul anului școar 2010-2011 pentru tinerii din Căminul "La Salle"

 

Album foto - Click aici

 

15-26 iulie 2008 - TABĂRĂ INTERCULTURALĂ

 

Câţiva copii din Centru de plasament Cămin La Salle însoţiţi de educatori au participat la o tabără interculturală împreună cu tineri şi copii din România şi Franţa.

La Suceviţa, în perioada 15-26 iulie 2008, s-a desfăşurat tabăra interculturală organizată de Centrul Diecezan Caritas Iaşi, acţiune ce face parte din proiectul "Franţa-România: concurs între două culturi", proiect finanţat cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul Tineret în acţiune al ANPCDEFP din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, România.

Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Asociaţia franceză "Fondation d'Auteuil". În acest an beneficiarii au fost 11 tineri francezi din Maison Saint Martin - Fondation d'Auteuil şi 12 tineri români din două centre de plasament din Iaşi: Centrul de Plasament "Sfântul Iosif" - Program al Centrului Diecezan Caritas Iaşi, şi Centrul de Plasament "Cămin «La Salle»" - Program al Congregaţiei "Fraţii Şcolilor Creştine".

 

3-8 iulie 2008 - EXERCIŢII SPIRITUALE FSC

 

În perioada 3-8 iulie 2008 Fraţii Şcolilor Creştine din comunităţile Pildeşti şi Iaşi au participat împreună la exerciţiile spirituale anuale în Mănăstirea La Salle din Iaşi.

Temele ultimului Capitul General au fost prezentate spre reflecţie şi meditaţie de către Fratele Jose Antonio venit din Spania. La Sf. Liturghie celebrată în capelania La Salle de Pr. Pierangelo (FDP) Fraţii Şcolilor Creştine au mulţumit pentru vocaţia Fratelui în Biserică şi au invocat darul fidelităţii creatoare faţă de carisma Sf. Ioan de La Salle, al consacrării totale, al asocierii pentru misiune şi comuniune şi darul vocaţiilor la viaţa de Frate.

 


4 -6 aprilie 2008 - ADUNAREA GENERALĂ A FRAŢILOR ŞCOLILOR CREŞTINE – ROMÂNIA

 

În zilele 4-6 aprilie 2008 Fraţii Şcolilor Creştine din România au ţinut Adunarea Generală la Iaşi în Mănăstirea La Salle. Adunarea are în principal rolul de evaluare şi proiectare a activităţilor comune ale Fraţilor din cele două comunităţi din România.

Au participat Fraţii din comunitatea Iaşi: Juan Barrera, Thomas Bilocca, Thomas Voss şi Iosif Beda şi din comunitatea Pildeşti: Jesus Sagredo, Antxon Andueza, Daniel Ciobanu şi Vicenţiu Ghiurca – Coordonator de Sector, precum şi Fraţii provinciali ai provinciei Europa Centrală Fr.Paul Kaiser şi Fr. Johann Gassner şi ai provinciei ARLEP Fr. Ismael Beltran. Ca invitat special a participat Fratele Consilier general pentru Regiunea Europa lasaliană Fr. Jacques D’ Huiteau. Fraţii în vârstă Marcelin şi Damian au absentat din motive de sănătate.

 

30 IANUARIE 2008: VIZITA SPONSORULUI NOSTRU JOSEF BUCHINGER ÎN CĂMINUL "LA SALLE" DIN IAŞI

         În sfârşit Domnul Buchinger, sponsorul Căminului La Salle (CL) a venit la Iaşi pentru a-i vizita pe copiii şi tinerii ajutaţi în centrul deschis de Fraţii Şcolilor Creştine. În această vizită Domnul Buchinger a fost însoţit de către Fratele Provincial al Fraţilor Şcolilor Creştine - Paul Kaiser, Fratele Viceprovincial Joahann Gassner şi de către Domnul Prokurist Mag.Christian Hofmann. Cu această ocazie i s-a înmânat certificatul de binefăcător al Congregaţiei Fraţii Şcolilor Creştine.
         
Vizita a început în data de 30 ianuarie 2008 şi a durat o zi. În acest timp au avut loc întâlniri între Fraţii din Iaşi, Dl. Buchinger şi însoţitorii săi discutându-se despre provenienţa şi situaţia fiecărui băiat al CL.
         
În seara zilei de 30 ianuarie 2008 liturghia de seară  fost celebrată de Pr. Iosif Fechetă (FDP) unde s-au unit în rugăciune de mulţumire Fraţii din comunităţile Pildeşti şi Iaşi, băieţii din CL împreună cu Fraţii vizitatori, Domnul Josef Buchinger şi colaboratorul său Dl. Mag. Christian Hofmann. Ziua de 30 ianuarie s-a încheiat cu o cină festivă, la care băieţii au cântat cu recunoştinţă, au aplaudat din suflet şi i-au oferit din inimă sponsorului ştergare tradiţionale, un tablou realizat de unul dintre băieţii Căminului La Salle precum şi un album cu imagini din activităţile băieţilor din Cămin în perioada 2003-2008.
         Un moment cu totul semnificativ a fost când Fratele Provincial i-a înmânat Domnului Josef Buchinger CERTIFICATUL DE BINEFĂCĂTOR al Congregaţiei semnat de Superiorul General Fratele ALVARO RODRIGUEZ ECHEVERRIA prin care i se recunoaşte calitatea de binefăcător al Congregaţiei şi i se promite rugăciuni în întregul Institut al Fraţilor.
         Domnul Buchinger si-a exprimat bucuria şi totodată mulţumirea faţă de modul în care s-a folosit investiţia sa, anume în crearea unui viitor mai bun pentru copiii primiţi în Căminul La Salle.
         Băieţii au înţeles cine este Dl Buchinger: o persoană cu o inimă mare şi bună. Ei au fost cât se poate de bucuroşi că l-au putut vedea în carne şi oase  pe cel care îi ajută deja din anul 2003. Cu această ocazie ei şi-au arătat recunoştinţa şi au promis că vor obţine rezultate din ce în ce mai bune.

DUMNEZEU SĂ TE BINECUVÂNTEZE, JOSEF !

 


DURAU – LOCUL UNDE INVETI SA IUBESTI TOTUL (NATURA SI OAMENII) - Campus La Salle 2007 susţinut de “Jerusalem Fonds“ în colaborare cu Fraţii Şcolilor Creştine din Iaşi si Scout Sant Sadurni

          Luna august, una din frumoasele luni ale vacantei de vara. Membrii caminului La Salle se pregatesc pentru campusul de la Durau, campus organizat impreuna cu sase tineri scoutisti din Sant Sadurni d’Anoia (Barcelona).
          Inca din prima zi in care i-am intalnit, ne-am dat seama ca avem de-a face cu niste persoane foarte bine organizate, responsabile, pline de viata si care puneau suflet in tot ceea ce faceau.        


De la stanga la dreapta ii avem pe: Carles, Regina, Maria, David, Marta si Anton. Fiecare a avut anumite responsabilitati in organizarea activitatilor.

          Dorind sa scapam de jungla “civilizatiei” urbane, pe data de 18 august am pornit spre Durau, unde aveam sa stam pana pe 25 august. Ajunsi aici am fost cazati in pensiunea ce avea sa ne devina “casa” pentru o saptamana. Camerele erau placute, incapatoare, insa am simtit lipsa unei sali pentru realizarea unor activitati de interior si a unui spatiu destinat jocurilor in aer liber.
          Jocurile au fost activitatea noastra de baza. Copiii au participat in mod activ, chiar daca ne lua ceva timp pentru a-i uni si pentru a le oferi indicatiile necesare desfasurarii jocurilor.
           “Jocurile Olimpice “ de la Durau au constituit pentru copii un impuls de a-si pune la munca creativitatea, spiritul de echipa si aptitudinile fizice, medaliate la final cu “aur”, “argint” si “bronz”.

          Drumetiile facute in statiune ne-au descoperit privelisti minunate. Prima vizita in Durau a fost obositoare pentru cei mici, urcusul pana la cabana Fantanele fiind solicitant pentru ei.Cu toate acestea, peisajul oferit de acest loc merita orice efort.
          Urcusul pana la varful Toaca a fost o provocare pentru unii dintre noi, desi cei mici au ramas la pensiune. Ajunsi in varf, ne-am acordat ceva timp pentru a admira lumea de sus si pentru a ne reincarca cu energie. Am luat pranzul, ne-am odihnit nitel dupa care am hotarat san ne intoarcem trecand pe la cabana Dochia si, din nou, pe la cascada. In general, drumetia a decurs bine, cu exceptia acelor momente in care cativa dintre baieti s-au ratacit deoarece s-au dus sa se aprovizioneze cu zmeura.
          Orarul prestabilit a fost urmat indeaproape, fiind totusi destul de flexibili si adaptandu-ne la evenimentele neprevazute sau la cerintele celor de la pensiunea ce ne gazduia.
          Am avut si o zi dedicata lucrului manual, zi care a fost caracterizata de libertatea acordata copiilor in alegerea modalitatii de realizare a lucrarilor sau chiar in a opta pentru a nu participa la activitatea propusa de noi ( ocupandu-si timpul cu diverse jocuri sau cu odihna). Datorita acestei libertati, participarea copiilor a fost moderata, dar multumitoare.
          Intr-una din zile am vizitat manastirea Durau, manastire pictatata de faimosul pictor Nicolae Tonitza. Cu totii ne-am cumparat suveniruri, iar fratele Iosif a cumparat  pentru toata lumea cate o vedere cu manastirea.
In ceea ce priveste mancarea, majoritatea am fost de acord in cel putin o privinta: a fost neechilibrata, putin variata si monotona. Unii baieti s-au plans chiar de faptul ca au fost supusi unui regim de slabire. Cu toate acestea, nu ne putem plange de modul in care mancarea a fost pregatita, aceasta fiind mai mereu gustoasa.
          Copiii s-au comportat in general bine, au fost activi in programul organizat de noi. Deoarece au existat diferente de varsta, am format doua sub-grupe, acest lucru facand ca unele dintre activitati sa para mai putin atractive pentru unul din grupuri.
          Nu putem uita de frumoasele povesti de seara spuse de fratele Iosif, povesti pline de invataminte ce te indemnau sa meditezi putin la viata ta, la felul in care te porti cu ceilalti si la impactul actiunilor tale asupra lor.
          Acest campus a fost o experienta unica, ajuntandu-ne sa crestem si sa ne dezvoltam ca oameni. Pentru unii dintre noi, campusul a avut un impact important asupra vietilor noastre, el aducand o schimbare, provocandu-ne sa ne cuoastem mai bine prin prieteniile pe care le-am legat,  deschizandu-ne noi orizonturi si ajuntandu-ne sa veden lumea si prin prisma unor persoane de alta nationalitate si cu o experienta variata de viata.
          Multumim prietenilor nostri din Catalonia pentru tot ce au facut pentru noi si impreuna cu noi, pentru ceea ce ne-au invatat si mai ales pentru amintirile frumoase pe care ni le-au lasat; multumim celor doi frati ( fratele Iosif Beda si fratele Thomas Bilocca) pentru faptul ca si-au asumat intreaga responsabilitate a acestui campus; multumim Sfantului Ioan de la Salle pentru ca ne-a ocrotit, ne-a binecuvantat cu putere si ne-a oferit zile superbe pline de soare.
          Acest campus a fost posibil şi prin contribuţia “Jerusalem Fonds“ din Olanda. Mulţumim încă odată si pe aceasta cale pentru sprijinul acordat.
(Otilia Drugescu)

Eduard si Andrei "admirand maretia locului"

18-20 MAI 2007: ADUNAREA GENERALĂ A ASOCIAŢIEI "INSTITUTUL SF. IOAN DE LA SALLE"

          Luna mai este o lună mariană, dar şi lasalliană. După celebrarea zilei Sfântului Ioan De La Salle (pe 15, ziua în care a fost declarat "patron special al tuturor educatorilor creştini"), între zilele 18 şi 20 a avut loc în Mănăstirea "La Salle" din Str. Aeroportului nr. 1 Adunarea Generală anuală a membrilor Asociaţiei "Institutul Sf. Ioan De La Salle".

          Veniţi din Bucureşti în seara zilei de 18, cinci foşti elevi ai şcolilor arhiepiscopale conduse de Fraţii Şcolilor Creştine înainte de comunism, au petrecut un week-end ieşean şi lasallian împreună cu foştii lor profesori (Fr. Damian şi Marcelin) şi cu Fraţii mai tineri. Alţi membrii nu au putut fi prezenţi din diferite motive.
          Sâmbată, programul a inclus rugăciunea de dimineaţă, câteva ore de reflecţie şi un moment de împărtăşire, Sf. Liturghie şi Adunarea Generală anuală în care s-a citit procesul verbal anterior, s-a făcut darea de seama economică şi a fost aleasă o nouă echipă de conducere.
          Adunarea s-a încheiat cu rugăciunea de seară şi o masă fraternă, nu fără a se stabili că următoarea Adunare Generală să aibă loc tot la Iaşi şi tot în luna mai.



26-27 IUNIE 2006: ADUNAREA GENERALĂ A FRAŢILOR DIN ROMÂNIA

          În zilele de 26-27 iunie, a avut loc la Iaşi Adunarea generală bianuală a Fraţilor din sectorul României. Au fost prezenţi toţi Fraţii care activează în acest sector al Provinciei Europa Centrală, precum şi Fraţii Provinciali Paul Kaiser şi Johann Gassner, Fratele Regional ARLEP Ismael Beltrán, Fratele Provincial auxiliar de Valencia-Palma José María Valero şi Fratele Pedro Gil.
          În timpul acestei adunări, Fratele Iosif Beda a fost confirmat pentru un nou mandat ca Delegat al Fratelui Provincial şi Coordonator al Sectorului.
          Dintre temele discutate subliniem prezentarea Proiectului de Pastorală în care un loc important îl are Pastorala Vocaţională şi Proiectul de Formare Lasaliană. Au fost create două comisii care se vor ocupa de a le pune în aplicare.
          La sfârşitul Adunării Generale, Fraţii au continuat cu cinci zile de exerciţii spirituale.


04 IUNIE 2006

          În duminica de Rusalii cinci dintre băieţii noştri au primit Sfântul Mir: Anton, Emi, Gabriel, Marius şi Iulian. Ceremonia solemnă a avut loc în noua Catedrală din Iaşi. În cadrul acesteia au fost miruiţi peste 100 de tineri şi tinere. Mai târziu, în Căminul "La Salle", Fraţii din comunitate, cei cinci miruiţi şi familiile lor s-au bucurat de o masă frăţească.


21 MAI 2006

         Timp de două săptămâni au avut loc în "Căminul La Salle" diferite activităţi şi jocuri cu ocazia sărbătorilor Sfântului Ioan De La Salle. Aceste activităţi ludico-sportive (şah, tenis de masă, olimpiadă, joc lasalian...) s-au încheiat în seara de 27 mai când, în timpul cinei, a avut loc şi premierea tuturor participanţilor. Vă aşteptăm din nou la anul.


15 MAI 2006

          Luni, 15 mai, s-a celebrat în capela casei Sf. Liturghie în cinstea Sfântului Ioan De La Salle, fondatorul nostru, la care au participat numeroase persoane din vecinătate şi prietenii operei lasaliene. Ceremonia solemnă a fost prezidată de Pr. Villi Dancă, rectorul seminarului diecezan şi concelebrată de 8 preoţi. Predica a făcut-o Părintele Paroh din parohia centru.