Luni, 13 octombrie, în județul Neamț s-a desfășurat campania națională de informare și pregătire a populației „Nu tremur la cutremur!”, organizată cu prilejul Zilei internaționale pentru reducerea riscului dezastrelor naturale. Liceul nostru s-a alăturat acestei inițiative prin organizarea unui exercițiu de evacuare, simulând reacția în cazul producerii unui cutremur. Activitatea a urmărit conștientizarea elevilor și a personalului asupra importanței pregătirii în fața unor situații de urgență, precum și exersarea unor comportamente corecte în astfel de momente. Suntem convinși că prevenția și educația sunt esențiale pentru siguranța noastră. Prin astfel de exerciții, cultivăm responsabilitatea, solidaritatea și capacitatea de reacție în fața unor situații neprevăzute. Este un pas important în formarea unei comunități școlare conștiente, unite și pregătite să acționeze cu calm și discernământ. Totodată, aceste momente ne reamintesc cât de prețioasă este viața și cât de important este să ne sprijinim unii pe alții. Cu încredere în forțele proprii și cu speranță în ocrotirea divină, continuăm să ne educăm pentru a fi pregătiți, dar și pentru a rămâne mereu în siguranță.