SFÂNTUL IOAN DE LA SALLE PATRONUL EDUCATORILOR CREȘTINI
Astăzi, 15 mai, se împlinesc 72 de ani de la Proclamarea Sfântului Ioan de La Salle ca patron special al educatorilor creștini, de către Papa Pius al XII-lea.
Astăzi, 15 mai, se împlinesc 72 de ani de la Proclamarea Sfântului Ioan de La Salle ca patron special al educatorilor creștini, de către Papa Pius al XII-lea.
Vineri, 6 mai 2022, ne-am bucurat să-l avem din nou, în mijlocul nostru, după mai bine de doi ani, pe domnul Karl Kempf-Delacôte, binefăcătorul școlii noastre.
După o pauză de doi ani, datorată restricțiilor impuse de pandemie, au fost reluate concursurile și olimpiadele școlare organizate la nivel local, județean și național.
În intervalul 1-22 mai, are loc la Roma cel de-al 46 Capitul General al Fraților Școlilor Creștine.
Sărbătoarea Învierii Domnului reprezintă pentru noi, creștinii, un motiv de bucurie și de speranță! Vă dorim tuturor să aveți parte de zile liniștite și binecuvântate!
Cristos a înviat!