CURS DE PRIM AJUTOR
Joi, 20 octombrie, elevii din trei clase au avut ocazia să participe la o activitate susținută de dna asistentă medical comunitar Nina Albu.
Joi, 20 octombrie, elevii din trei clase au avut ocazia să participe la o activitate susținută de dna asistentă medical comunitar Nina Albu.
Miercuri, 19 octombrie, dl colonel (r) Daniel Lungu, coordonatorul Serviciului de Poliție Locală Cordun, a desfășurat o activitate în liceul nostru cu elevii din șase clase.
În fiecare an, la 13 octombrie este amintită Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor.
În săptămânile 3, 4 și 5 ale noului an școlar au avut loc tradiționalele zile de conviețuire cu elevii celor 8 clase liceale ale școlii.
Marți, 4 octombrie, ne-am bucurat să-l avem în mijlocul nostru pe domnul Karl Kempf Delacote, unul dintre cei mai importanți binefăcători ai școlii noastre.
Vineri, 23 septembrie, a avut loc primul lectorat cu părinții din anul acesta școlar.